Noua lege a Uniunii Europene referitoare la protecția datelor cu caracter personal, GDPR (“General Data Protection Regulation”) a intrat în vigoare pe 25 Mai 2016 și a început să-și producă efectele la 25 Mai 2018. Această lege reprezintă cea mai mare schimbare în domeniul protecției datelor cu caracter personal din ultimii 20 de ani și are obiective care trec mult peste simpla protecție a spațiului privat.
Protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal este importantă pentru noi, prin urmare, acordăm o atenție deosebită protejării vieții private a persoanelor care ne transmit date cu caracter personal în vederea încheierii și executării unui contract, procesării unei solicitări, precum și a celor ale căror date cu caracter personal ne-au fost furnizate de o terță parte, sau la care am avut acces dintr-o altă sursă, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (denumit în continuare “GDPR”).
Vă rugăm să acordați o atenție deosebită lecturării următoarei Politici (denumită în continuare “PPD”) pentru a înțelege modul în care vor fi tratate informațiile dumneavoastră ("date personale”).
PPD explică practicile ALGO FINANCIAL S.R.L. (în continuare ,,ALGO FINANCIAL’’), referitoare la aplicarea prevederilor GDPR, precum și drepturile de care beneficiați cu privire la modul în care informațiile dumneavoastră sunt prelucrate de către ALGO FINANCIAL.
Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de ALGO FINANCIAL se va realiza întotdeauna în conformitate cu prevederile GDPR, precum și cu reglementările privind protecția datelor cu caracter personal, specifice fiecărei țări în care ALGO FINANCIAL operează.
Suntem ALGO FINANCIAL, o societate comercială cu sediul social în Bucureşti, Sectorul 1, Str. Transilvaniei nr. 9, cu număr de ordine în Registrul Comerțului J40/4273/2020 și cod unic de înregistrare 42434331. Avem ca domeniul principal de activitate, codul CAEN 6201 - ,,Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)”.
ALGO FINANCIAL, în calitate de operator, a desemnat pe domnul/doamna Adela Nuta, în calitate de Responsabil cu Protecția Datelor (denumit în continuare “DPO”), având obligația de a verifica respectarea prevederilor GDPR în operațiunile de prelucrare de date efectuate de către operator și de a reprezenta operatorul în relația cu persoanele vizate și cu Autoritatea de supraveghere.
Persoanele vizate au posibilitatea de a se adresa în orice moment, în mod direct, DPO cu privire la orice aspecte legate de prezenta PPD, utilizând datele de contact de mai jos:
Nume DPO: Adela Nuta
E-mail DPO: [email protected]
Adresă de corespondență DPO: Str. Transilvaniei nr. 9, Bucureşti, Sectorul 1
"Date personale" înseamnă orice informație sau informații care vă pot identifica direct (de exemplu numele dumneavoastră) sau indirect (de exemplu, prin intermediul datelor pseudonime, cum ar fi un număr de identificare unic). Aceasta înseamnă că datele personale includ lucruri precum adresa de e-mail, domiciliul, telefonul mobil, numele de utilizator, fotografiile de profil, preferințele personale și obiceiurile de cumpărături, conținutul generat de utilizatori, informațiile financiare și informațiile privind situația financiară. Acesta ar putea include și identificatori numerici unici, cum ar fi adresa IP a computerului dumneavoastră sau adresa MAC a dispozitivului dumneavoastră mobil, precum și modulele cookie.
“Prelucrarea” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.
Operatorul de date cu caracter personal (denumit în continuare “operatorul”) este ALGO FINANCIAL.
Datele dvs. cu caracter personal care vor fi prelucrate sunt următoarele:
• date de identificare, precum: nume, prenume; cod numeric personal, seria și numărul documentului de identitate (carte de identitate / pașaport), data expirării actului de identitate, cetățenia;
• date de contact, precum: adresă de corespondență, e-mail, număr de telefon;
• date financiare, precum: venitul realizat, tipul de venit, tipul de credit solicitat, scopul facilității de creditare;
• alte date necesare pentru derularea activității noastre. În anumite cazuri specifice, putem prelucra și alte informații necesare pentru ducerea la îndeplinire în mod sigur a activității noastre sau a interesului legitim al societății (cum este de exemplu, supravegherea video).
1. În scopul încheierii și executării contractelor. Conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR vor fi prelucrate date dumneavoastră cu caracter personal în scopul încheierii sau executării contractului dintre părți, astfel că pentru a putea să vă oferim produsele și serviciile noastre este nevoie să prelucrăm date cu caracter personal care vă aparțin.
2. În scopul îndeplinirii unor obligații legale. Conform art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR vor fi prelucrate date personale în scopul îndeplinirii unor obligații legale ce ne revin. Solicităm o serie de date personale, inclusiv, în anumite situații, codul numeric personal, în scopul de a ne îndeplini obligațiile impuse de către autoritățile fiscale în legătură cu facturarea și raportările către autoritățile fiscale.
3. În scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, în anumite condiții putem prelucra datele dumneavoastră în interesul nostru legitim, cu realizarea în prealabil a unei evaluări de impact. Atunci când va fi cazul vă vom informa.
ALGO FINANCIAL poate păstra datele prelucrate pentru diferite perioade de timp, apreciate ca fiind rezonabile, în conformitate cu scopurile indicate anterior. Păstrăm datele dumneavoastră numai pentru perioada necesară pentru atingerea scopului pentru care deținem datele, pentru a satisface nevoile dumneavoastră sau pentru a ne îndeplini obligațiile impuse de lege.
Pentru a ști cât timp pot fi păstrate datele dumneavoastră, folosim următoarele criterii:
În conformitate cu GDPR, aveți o serie de drepturi cu privire la datele personale pe care ALGO FINANCIAL le prelucrează:
- exactitatea Datelor este contestată de persoana vizată (adică de dumneavoastră), pentru o perioadă care permite operatorului (adică ALGO FINANCIAL) să verifice corectitudinea Datelor;
- prelucrarea este ilegală și persoana vizată (adică dumneavoastră) se opune ștergerii Datelor și solicită restricția de utilizare a acestora;
- operatorul (de exemplu, ALGO FINANCIAL) nu mai are nevoie de Date pentru prelucrare, dar acestea sunt solicitate de persoana vizată (adică de dumneavoastră) pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unor pretenții legale;
- persoana vizată (adică dumneavoastră) a ridicat obiecții procesării bazată pe motive legitime din partea operatorului (în acest caz ALGO FINANCIAL) în temeiul verificării dacă motivele legitime ale operatorului (ALGO FINANCIAL) depășesc pe cele ale persoanei vizate (adică dumneavoastră).
Vă puteți exercita oricare dintre aceste drepturi în ceea ce privește datele personale pe care ALGO FINANCIAL le prelucrează prin adresarea unei simple cereri către ALGO FINANCIAL. Într-o astfel de situație este foarte posibil să solicităm o dovadă a identității dumneavoastră.
ALGO FINANCIAL se obligă să respecte principiile de protecție a datelor cu caracter personal (denumite în continuare „Principiile”) prevăzute de GDPR, pentru a se asigura că toate datele sunt:
ALGO FINANCIAL va folosi informațiile pe care le furnizați, prin transmitere directă sau indirectă sau prin aducerea la cunoștința publicului, în format electronic sau material, exclusiv cu scopul de a procesa solicitarea dumneavoastră sau de a vă contacta, doar atunci când avem consimțământul dumneavoastră expres.
Prin furnizarea oricăror date cu caracter personal în modalitățile descrise mai sus înțelegeți și sunteți de acord că datele dumneavoastră vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile PPD a ALGO FINANCIAL.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că pentru a putea procesa solicitările dumneavoastră este posibil ca, în anumite circumstanțe să avem obligația de a divulga datele dumneavoastră partenerilor cu care ALGO FINANCIAL colaborează și/ sau altor terți furnizori de servicii ai ALGO FINANCIAL (ex. de exemplu, companii de tehnologii și plăți precum VISA sau MASTERCARD, prestatori de servicii poștale, IT, agenții de media, mandatari/împuterniciți etc.)
Datele cu caracter personal prelucrate de către ALGO FINANCIAL vor putea fi divulgate și/sau transferate către terți doar în situația în care există consimțământul dumneavoastră expres pentru a proceda în acest sens, cu excepția situațiilor în care există o obligație legală/contractuală pentru ALGO FINANCIAL de a proceda în acest mod.
Pentru a facilita desfășurarea activităților în legătură cu scopurile prelucrării detaliate anterior, ALGO FINANCIAL poate comunica aceste date către terți, cum ar fi:
• orice partener de afaceri al ALGO FINANCIAL de la care se dorește accesarea unui produs financiar oferit prin intermediul site-ului;
• furnizori de servicii operaționale, precum: servicii de curierat, telecomunicații, IT, plăți, prelucrare, formare, stocare, arhivare;
• consilieri profesioniști, precum auditori sau avocați;
• autorități de reglementare, organe profesionale și/sau autorități publice pentru conformitate cu reglementărilor aplicabile.
În prezent nu transferăm datele dumneavoastră cu caracter personal în afara Uniunii Europene, însă dacă la un anumit moment prelucrarea datelor cu caracter personal implică și transmiterea lor în afara acestui spațiu, în scopurile mai sus menționate, orice transfer va fi efectuat cu instituirea garanțiilor necesare care să asigure protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum și împotrivă oricărei alte forme de prelucrare ilegală. Astfel, vom utiliza clauze contractuale standard aprobate de Comisia Europeană și ne vom baza pe deciziile privind caracterul adecvat emise de Comisia Europeană cu privire la anumite țări, după caz, în ceea ce privește transferurile de date din SEE către Statele Unite și către alte țări.
Accesăm, păstrăm și oferim informațiile dumneavoastră autorităților de reglementare, factorilor de aplicare a legii sau altor entități:
Informațiile pe care le primim despre dumneavoastră pot fi accesate și stocate o perioadă mai lungă de timp atunci când fac obiectul unei solicitări de natură juridică sau unei obligații legale, al unei anchete guvernamentale, sau al unor investigații privind posibile încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre.
ALGO FINANCIAL a adoptat măsuri tehnice și organizatorice de prelucrare a datelor, actualizate în conformitate cu cerințele GDPR, cu scopul de a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva oricăror acțiuni de acces neautorizat, utilizare necorespunzătoare sau divulgare, modificare neautorizată, distrugere sau pierdere accidentală. Toți angajații și colaboratorii ALGO FINANCIAL, precum și orice terțe părți care acționează în numele și pe seama ALGO FINANCIAL sunt obligați să respecte confidențialitatea informațiilor dumneavoastră și cerințele GDPR, în conformitate cu prevederile PPD.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că prezenta Politică poate face obiectul unor modificări periodice de conținut, prin actualizarea ei de către ALGO FINANCIAL.
Cum vă vom anunța despre modificările aduse acestei Politici?
Vom afișa pe www.algocapital.ro informare cu privire la modificarea PPD.
Vă rugăm să nu continuați să utilizați site-ul www.algocapital.ro dacă nu sunteți de acord cu astfel de modificări.
De asemenea, vă recomandăm să verificați această pagină pentru orice actualizare.
Termenii PPD se interpretează în conformitate cu legislația aplicabilă.
Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la modul în care tratăm și folosim datele dumneavoastră cu caracter personal sau doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dumneavoastră vă rugăm să ne contactați accesând datele de contact ale DPO-ului nostru:Adela Nuta, e-mail: [email protected]